În primele două luni ale acestui an, retailul modern internațional a atins o creștere de 6,3% față de aceeași perioadă din 2020, perioadă aflată în afara pandemiei.
Participarea la târguri pentru căutarea de parteneriate strategice, acțiuni comune și unitare, un consultant extern pentru branding de țară în industria vinurilor, un ambasador, timpul și capitalul sunt câteva dintre soluțiile pe care le au la dispoziție companiilor românești producătoare de vinuri pentru a intra pe piețele externe, susține Costin Ghiță, director comercial Domaine Vinarte, la Profit TV.
Optimizarea afacerilor cât mai rapid prin gestionarea eficientă a numerarului, orientarea către clienți, identificarea de noi clienți și canale de distribuție, dar și oportunitatea de a regândi modelul de business, de reorganizare, sunt câteva soluții pentru ca firmele să se mențină și în perioada următoare, afirmă Bogdan Belciu, Partener Boston Consulting Group, la Profit TV.
Amazon.com a obținut în trimestrul al doilea cel mai mare profit din istoria sa de 26 de ani, de 5,2 miliarde de dolari, în condițiile în care vânzările online ale platformei sale destinată comercianților terți au crescut puternic în perioada de vârf a pandemiei din Statele Unite, relatează Reuters.
Vânzările retailerului suedez H&M au avut un declin 50% la nivel global în cel de-al doilea trimestru fiscal (intervalul martie-mai), comparativ cu perioada similară din 2019, pe fondul restricțiilor impuse în contextul pandemiei.
Vânzările din sectorul de retail din SUA și producția industrială au scăzut peste așteptări în martie, în condițiile în care epidemia de coronavirus a forțat comercianții și fabricile să își suspende activitatea, iar milioane de americani au rămas fără locuri de muncă.